Obama: discurs de reconciliere cu lumea musulmană pe 4 iunie 2009, în Egipt - Politichia azi

Obama: discurs de reconciliere cu lumea musulmană pe 4 iunie 2009, în Egipt

sâmbătă, 9 mai 2009

Preşedintele american, Barack Obama a ales Egiptul pentru discursul său în care îşi va respecta o promisiune din campania electorală: cea de a oferi reconcilierea cu lumea musulmană. Locul exact nu a fost încă stabilit, după cum a declarat purtătorul de cuvânt, Robert Gibbs.

Înaintea investirii sale ca preşedinte al SUA, Obama a promis să refacă imaginea Statelor Unite mai ales în lumea musulmană, iar în discursul de învestire le-a oferit musulmanilor "o nouă abordare, bazată pe interes şi respect reciproc". Ulterior, decizia de a închide centrul de la Guantanamo ţine de acest efort. El a promis că se va adresa lumii musulmane dintr-un "forum islamic major" în primele 100 de zile de mandat. Ar fi reuşit să-şi respecte promisiunea, dacă ar fi făcut acest lucru înainte de 29 aprilie.

Este cunoscută părerea multor americani că Obama ar fi musulman. Ne amintim că Hillary Clinton, fosta sa contracandidată la investitura Partidului Democrat, actualmente secretar de stat al SUA, a difuzat, prin staff-ul său de campanie imagini care ar fi sugerat apartenenţa lui Obama la lumea musulmană.

Alegerea Egiptului ca loc al discursului este strâns legată de faptul că această ţară este mare beneficiar al ajutorului american în regiune şi una dintre cele doar două ţări arabe care au semnat un acord de pace cu Israelul. Sunt, însă, de aşteptat critici la această decizie, ţinând cont de lipsurile regimului egiptean în respectarea drepturilor omului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  ©2008 Design Cumulus de Ourblogtemplates.com

Sus