Băsescu a aflat despre criză
luni, 4 mai 2009
În declaraţia sa de presă de azi, preşedintele Traian Băsescu afirmă cu seninătate: "Îmi asum, alături de clasa politică, eroarea promulgării legii privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Este o lege care, urmare a evoluţiei crizei, nu a mai putut fi aplicată. La ora la care legea a fost votată, nu se cunoştea situaţia economică dificilă pe care avea să o aducă criza economică". Ei, nu zău! Dar cine se zborşea la premierul Tăriceanu care, la presiunea PSD, a hotărât mărirea pensiilor de la 1 octombrie 2008, pe motiv că bugetul asigurărilor de stat avea să intre în deficit în 1 sau 2 ani? Nu acelaşi preşedinte Băsescu care lasă să se înţeleagă cu seninătate că nu cunoştea magnitudinea crizei cînd afirma că existau bani pentru plata salariilor profesorilor? Acum, acelaşi personaj recurge la şantaj sentimental la adresa profesorilor, plângând de mila elevilor şi a părinţilor lor. Se vede că putinţa micului om politic (şi nu de stat) Emil Boc s-a epuizat în justificarea minciunilor lansate în campania electorală din toamna lui 2008 şi a trebuit să iasă la scenă mentorul său de la Cotroceni. Cam cu coada între picioare.
În ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale privind conflictul juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a faptului că instanţele de judecată şi-au arogat competenţe ce aparţin autorităţii legislative, prin edictarea de norme juridice, prerogativă ce aparţine Parlamentului şi în anumite situaţii, strict delimitate de Constituţie, Guvernului, preşedintele Băsescu uită faptul că domnia sa ocupă demnitatea supremă în stat de 5 ani, iar magistraţii au recurs la tot felul de statageme pentru mărirea veniturilor lor prin sentinţe judecătoreşti date tot de unii dintre ai lor. Dl.Băsescu a dat dovadă cel puţin de o complicitate vinovată în această chestiune.
La al treilea punct, Traian Băsescu a evocat declanşarea procedurii de deficit excesiv de către Uniunea Europeană împotriva României. Anunţul a fost făcu de comisarul european pentru economie şi politică monetară. Joaquin Almunia, iar celelalte state menţionate de acesta sunt Malta, Polonia, Lituania şi Letonia. După ce recomandările vor fi analizate de Ecofin, statele vizate au la dispoziţie 6 luni pentru a specifica măsurile ce le vor lua pentru încadrarea în deficitul bugetar maxim de 3%. De menţionat faptul că Comisia Europeană a hotărât deja sancţionarea altor state membre ale UE pentru acelaşi motiv: Franţa, Irlanda, Spania, Grecia, Marea Britanie şi Ungaria. Limita deficitului bugetar de maximum 3% din PIB este prevăzută de Pactul de Stabilitate şi Creştere al UE, existând şi situaţii în care el poate depăşi această valoare. Traian Băsescu pare a afla de-abia acum despre această posibilitate, deşi comentatorii au evocat-o în nenumărate rânduri. Eu scriam despre acest subiect la 5 februarie 2009 aici.
Despre toate punctele abordate de Traian Băsescu în declaraţia sa de presă de astăzi, presa şi analiştii au scris pe larg. Sau Traian Băsescu nu citeşte presa?
La puţină vreme după declaraţie, au şi apărut reacţii vehemente la adresa lui Băsescu. Citez doar pe Vlad Petreanu - Preşedintele laş al României, Victor Ciutacu - Daţi-vă câte două palme şi dispăreţi…, Dan Popa - Domnule Preşedinte, de asta n`o să vă mai votez, şi lista ar putea continua.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu