Boc: "Spiritul 322" încă nu a murit în această ţară
duminică, 31 mai 2009
Aflat la Craiova pentru lansarea candidaţilor PD-L la europarlamentare, Emil Boc, în stilul său caracteristic, a declarat: "«Spiritul 322» încă nu a murit în această ţară. Amintiţi-vă cât rău au făcut cei 322 României. Au pervertit funcţionarea democraţiei în condiţiile în care poporul a spus cu 75 la sută «NU» propunerii celor 322, le-a întors spatele. Acea guvernare a mers mai departe", după cum relatează Mediafax.
În afară de stilul electoral, această declaraţie învederează că alianţa guvernamentală făcută cu PSD este contra naturii. Cel puţin teoretic. PD-L este un partid greu de încadrat după criteriul doctrinei politice. Degeabă îşi clamează apartenenţa la centru-dreapta. În fond, pare a fi o doctrină cameleonistă, de adaptare la cerinţele realităţii, pentru a câştiga politic cu orice preţ. Iar Emil Boc pare a fi o amoebă, gata să răspundă cârmaciului de la Cotroceni. Însă, în ultima vreme, se pare că şi lui Traian Băsescu i s-a făcut silă de situaţia asta.
Aşa cum a făcut şi în alegerile parlamentare din toamna trecută, PD-L încearcă să mintă din nou electoratul. Cel mai recent exemplu este programul "Prima casă", care s-a transformat în "O casă pentru cine vrea". Destinat iniţial doar celor care voiau să cumpere prima lor locuinţă, după transformări continue, s-a ajuns că este destinat aproape oricui. Prost gândită economic, iniţiativa este una literalmente electorală.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu