Despre lipsa de la referendum a oportuniştilor, paternaliştilor, indiferenţilor şi beneficiarilor de privilegii
duminică, 29 iulie 2012
Reflectam asupra celor care nu se prezintă la referendumul de astăzi pentru a răspunde la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu?" şi am identificat câteva categorii:
1. Oportuniştii. Guvernarea PDL şi a preşedintelui Traian Băsescu a instaurat un regim al oportuniştilor. Poate cea mai elocventă ilustrare a acestei afirmaţii este trecerea bruscă a sus-numitului partid de la centru-stânga la centru-dreapta, într-o noapte, după o evaluare oportunistică a scenei politice româneşti şi a raportului de forţe politice în Uniunea Europeană. Emil Boc a fost o unealtă perfectă, care nu punea întrebări şi executa fără crâcnire ordinele de la şeful său de la Palatul Cotroceni. Traian Băsescu şi-a permis orice fel de fantezii politice, ştiind că nu va întâmpina niciun fel de împotrivire. Unui astfel de comportament i s-au raliat cohorte de oportunişti, care nu se prezintă la vot în speranţa că măcar unele dintre pârghiile puterii nu vor fi pierdute.
2. Paternaliştii. Cei obişnuiţi cu existenţa unui tătuc, moştenire a regimului comunist, au găsit în Traian Băsescu întruchiparea perfectă a celui pe care să-l urmeze. Pe de altă parte, l-au stimulat să-şi amplifice abuzurile şi să-şi întărească puterea.
3. Indiferenţii. Specie prezentă în orice societate, indiferenţii nu votează sub niciun motiv şi pot fi cu greu influenţaţi.
4. Beneficiarii de privilegii. Nu au fost puţini. Oportunismul regimului a permis construirea unui sistem de dependenţe, în care foarte mulţi au devenit beneficiari de privilegii. Numai că au trebuit să plătească un preţ, cuantificabil în articole ale Codului Penal.
Pe de altă parte, sunt voci care spun că parcursul constituţional care a condus la suspendarea lui Traian Băsescu a fost unul găunos. Perfect de acord. Numai că participarea la referendum nu are menirea de a valida corectitudinea acestui parcurs. Evident că USL nu a folosit mijloace prea ortodoxe şi în limitele legii, dar nu ne putem permite să lăsăm perpetuarea prezenţei la putere a unui preşedinte cu tendinţe autocratice, mitocan şi care a adus importante prejudicii României. Dacă ar fi să mai aşteptăm o altă oportunitate, s-ar putea să aşteptăm mult şi bine şi să tolerăm un rău mai mare care ar putea fi adus României.
Pentru ilustrare, aseară, am scris pe Facebook: "Într-un interviu relatat de Euronews, Traian Băsescu încearcă să acrediteze ideea că reuşita boicotului la referendumul de mâine echivalează cu rămânerea României în Europa. Oare omului ăstuia nu îi e niciodată ruşine?", dând link-ul Băsescu la Euronews, atac violent la adresa USL: O haită de hiene, ceea ce a condus la o întreagă discuţie, utilă de citit.
13 comentarii:
Prea despicam firu'n patru. Exista o singura categorie de indivizi care nu voteaza: patibularii. Patapievici zice sa sunt vreo 23 de milioane, eu nu cred. Ma rog, o sa vad deseara.
Useful blog info. Keep blogging! thank you for this excellent read!! Keep it up!
It’s really a nice and useful piece of information that you provide here. Thanks
Good web site! The data are very well written. Thanks for sharing it for free, greatt
Awesome article dude! This was an extremely nice post. A top notch article
Awesome motivating article. You put extremely accommodating data. Keep it up
I’m happy that you simply shared this helpful information with us.
Thanks for giving such an exquisite informative information.
Very nice article and straight to the point.
I found some useful topics in this well detail form. Thanks. Good job you did it!
Extremely pleasant and fascinating post. Continue posting. We're waiting Thanks
Great inspiring article. Good work. Keep it up, Thanks for keeping it free
I am really happy with the articles quality. Keep on blogging, its great!
Trimiteți un comentariu