D-ale politicii: PSD vrea un referendum naţional pe marginea măsurilor de austeritate
sâmbătă, 29 mai 2010
După cum anunţă Realitatea.net, preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că social-democraţii vor cere organizarea unui referendum naţional pe tema planului de austeritate anunţat de Guvern. Anunţul a fost făcut astăzi, la Vaslui.
"O să discutăm luni, în cadrul BPN, să facem tot ceea ce ţine de PSD pentru a solicita preşedinteleui realizarea unui referendum naţional pe tema măsurilor care trebuie adoptate pentru socoaterea României din criză, un referendum în care oamenii să fie întrebaţi şi să decidă prin vot dacă aceste măsuri ale domnului Băsescu sunt corecte", a spus Victor Ponta.
"Voi duce şi în parlament, la momentul angajării pe moţiune, semnalul oamenilor de jos, că încerc să îi oprim pe actualii guvernanţi să le spun că nu au legitimitate şi că singura soluţie e o întoarcere la oameni (...) Domnul Băsescu, care până în noiembrie a vorbit despre popor şi acum se întoarce împotriva propriului popor, va trebui să răspundă alături de domnul Boc pentru războiul împotriva propriului popor", a mai spus Ponta.
Mărtusrisec că l-am privit cu oarecare simpatie pe Victor Ponta în momentul în care a fost ales preşedinte al PSD şi am crezut că va încerca şi reuşi, măcar parţial, să reformeze partidul şi să-i îmbunătăţească imaginea publică. Ultimele sale evoluţii, inclusiv declaraţiile de mai sus, îmi arată că a îmbrăţişat populismul şi un stângism desuet, departe de social-democraţia europeană.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu