Acordul interguvernamental pentru proiectul Nabucco va fi semnat pe 13 iulie 2009 - Politichia azi

Acordul interguvernamental pentru proiectul Nabucco va fi semnat pe 13 iulie 2009

vineri, 3 iulie 2009

"Un acord interguvernamental asupra proiectului Nabucco va fi semnat la 13 iulie 2009 la Ankara", a declarat pentru Reuters ministrul economiei, Adriean Videanu, aflat într-o vizită de 2 zile în Azerbaidjan.

Proiectul Nabucco prevede construirea unui gazoduct menit să diminueze dependenţa Uniunii Europene faţă de gazele naturale provenind din Rusia, permiţând aducerea gazului din zona Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu în Europa cel mai devreme în anul 2014. Proiectul a fost întârziat de lipsa resurselor şi de disputele între participanţii la proiect.

Uniunea Europeană a confirmat că a primit invitaţia de a participa la ceremonia de semnare. Un purtător de cuvânt al UE a declarat: "Pot să confirm că Comisia a primit o invitaţie de la Ceremonia de semnare a acordului interguvernamental privind gazoductului Nabucco pe 13 iulie de la Ankara." Pe de altă parte, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că proiectul Nabucco este de o importanţă crucială pentru securitatea energetică a Europei.

Semnarea acordului de tranzit a fost întârziată de cererea Turciei, care are puţine resurse de hidrocarburi, de a utiliza 15% din capacitatea de tranzit Nabucco, de 31 miliarde metri cubi, pentru consumul său intern sau export. Viodeanu a declarat că problema 15% în favoarea Turciei a fost rezolvată, dar nu a furnizat detalii.

Reprezentanţii Turciei, Bulgariei, României, Ungariei şi Austriei, cele cinci ţări prin care va trece gazoductul, vor semna acordul interguvernamental. Germania este cel de-al şaselea membru al consorţiului Nabucco, dar nu are rol de tranzit.

Proiectul Nabucco, în valoare de 11 mld.$, ar trebui să aducă în Uniunea Europeană gaze naturale din Irak, Egipt, Azerbaidjan şi, eventual, Rusia şi Turkmenistan. Iranul poate participa la proiectul susţinut de Uniunea Europeană dacă îşi va normaliza relaţiile cu Washingtonul, a declarat trimisul special al secretarului de stat SUA, însărcinat cu probleme legate de energie în zona Eurasia.

La rândul său, ministrul rus al energiei, Sergei Shmatko, a spus azi reporterilor: "Avem o înţelegere clară că Turcia nu percepe Nabucco ca o alternativă la South Stream. Noi am făcut o propunere Turciei pentru a lua parte la implementarea proiectului South Stream." Proiectul concurent rusesc, South Stream, ar trebui să lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagră. Turcia a anunţat ieri că va examina propunerea Rusiei de a participa la proiectul South Stream.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  ©2008 Design Cumulus de Ourblogtemplates.com

Sus